Dorohoi News Logo

ISU Botosani: Cinci incendii în 14 ore din care trei în comunele Şendriceni şi Cristeşti

Incendiile de vegetatie uscata Dorohoi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat şi a intervenit luni, între orele 01.00 – 15.00, pentru stingerea a cinci incendii, din care trei de vegetaţie uscată,  produse pe raza comunelor Şendriceni şi Cristeşti.
 
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: acţiunea intenţionată şi jocul copiilor cu focul.  
          
Pentru stingerea celor cinci incendii au intervenit 65 de pompieri militari şi voluntari, mai bine de şase ore, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 200.000 lei.    
          
Au ars: vegetaţia uscată de pe cca. 60 ha şi peste două tone de furaje.
 
I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale. Totodată, îi sfătuiesc pe botoşăneni să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase laîndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete). 

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web