Un accident cumplit de circulaţie s-a produs, miercuri dimineaţă, pe drumul judeţean Botoşani-Vorona, în apropiere de Lebăda.
O Dacia Solenza, în care se aflau patru persoane, se deplasa dinspre Orăşeni Deal către Botoşani iar înainte de intersecţia cu drumul european şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a pătruns pe contrasens, a lovit un podeţ, după care s-a răsturnat pe cupolă într-un pârău. Din câte se pare, şoferul s-a angajat într-o depăşire, dar a tras de volan stânga când a văzut că din sens opus vine o altă maşină, scrie stiri.botosani.ro.
Conducătorul Daciei a murit pe loc, iar alte trei persoane au suferit răni grave. Un bărbat, pasager pe scaunul din dreapta faţă este în comă, iar două femei care erau pe bancheta din spate au suferit multiple traumatisme.
Pentru scoaterea acestora dintre fiarele maşinii a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare.
La faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje de ambulanţă şi poliţie
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.