Dorohoi News Logo

Victimele inundațiilor comemorate astăzi la Dorohoi - Cinci ani de la potop - FOTO

Comemorare victime inundatii_09

În urmă cu cinci ani de zile, mai exact pe data de 28 iunie 2010, apele loveau Dorohoiul și așa lovit de nenumărate probleme economice, zguduind orașul și lăsând fără adăpost sute de familii.

La un an după tragicele evenimente, printr-o hotărâre a Consiliului Local Dorohoi s-a aprobat pe data de 30 iunie 2011, la două zile după aniversarea de un an de la inundații un proiect de ridicare a unei troițe pe strada „George Enescu”. Troița a fost ridicată atât pentru a marca evenimentul, cât și pentru a fi un soi de „amintire vie” a ceea ce a fost.

Astăzi 29 iunie 2015, autoritățile locale au comemorat 5 ani de la tragicul eveniment produs de inundații, în care și-au pierdut viața 6 persoane. Slujba de comemorare a fost ținută de un sobor de preoți și a început la ora 12:15, la TROIȚA ridicată în memoria celor decedați.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale, reprezentanţilor instituţiilor publice, precum şi a unui public numeros. „În această zi plină de încărcătură emoțională îi comemorăm și omagiem pe cei care și-au pierdut viața în tragicul eveniment din 2010. Profit de această ocazie și urez un sincer La Mulți Ani tuturor celor care își serbează astăzi ziua onomastică.”, a spus primarul Dorin Alexandrescu în discursul său.

Evenimentul s-a încheiat cu o masă formată din colăcei şi sarmale.

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web