Dorohoi News Logo

Spitalul Dorohoi rămâne fără şef! Directorul Stelian Gherasim, se pensionează!

Stelian Gherasim

Stelian Gherasim, managerul interimar al Spitalului Municipal Dorohoi, va renunţa la mandat peste câteva zile, odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani.

„Deşi am posibilitatea legală de a continua activitatea până la 70 de ani, pentru că sunt singurul doctor în medicină din spital, am decis să mă retrag pentru că nu mai am încredere în sistemul acesta”, a spus Stelian Gherasim.

În aceste condiţii, municipalitatea dorohoiană va trebui să numească un nou manager interimar. „Vom face în aşa fel încât să numim o persoană care să asigure stabilitatea în unitatea sanitară. Atunci când se vor îndeplini condiţiile, vom organiza şi concurs”, a declarat primarul Dorin Alexandrescu.

Potrivit acestuia, municipalitatea intenţionează ca până la sfârşitul anului să aducă la spital un tomograf sau un RMN, la care să asigure partea de co-finanţare. În plus, pentru reabilitarea ambulatoriului s-a elaborat un proiect pentru care ar trebui să acceseze finanţare europeană, valoarea lucrărilor fiind estimată la 10 milioane de euro. Sursa: monitorulbt.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web