Dorohoi News Logo

Regal de momente cultural-artistice la ziua comunei Ibănești! - FOTO

Ibanesti in sarbatoare 08

Sâmbătă, 19 septembrie 2015, întreaga suflare a comunei Ibănești a fost prezentă la ziua comunei.
Începând cu ora 10:00, fii ai satului și locuitori din satele și orașele învecinate s-au reunit pentru a celebra arta folclorică și tradițională românească.

Alături de oficialitățile județului, dl. prefect Costică Macaleți și președintele Consiliului Județean, dl. Gheorghe Sorescu, primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț a pornit un periplu vizual și artistic prin lumea satului ibăneștean, prezentând momente unice și deosebite trăite de oamenii Ibăneștiului în cei 560 de ani de existență.

Seria de manifestări a fost deschisă de o slujbă religioasă de sfințire și binecuvântare săvârșită de preoții parohi din comună: pr. Foca Mihai Claudiu, pr. Berechea Ovidiu, pr. Mihai Bogdan, după care primarul comunei Ibănești a deschis regalul de manifestări cultural-artistice.

În cadrul unei ceremonii oficiale au fost sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, precum și cei care sunt încă o mărturie vie a istoriei ibăneștene: veteranii de război.


Dna Director Prof. Mariana Magopeț, împreună cu cadrele didactice au adus în fața spectatorilor copiii talentați ai comunei, elevi ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Ibănești și „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița.

La ceas aniversar, cu bucurie și emoție aceștia au prezentat o suită de momente artistice deosebite dedicate împlinirii a 150 de ani de la înființarea școlii „Ștefan cel Mare” din Ibănești și 90 de ani de la Înființarea Școlii „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița.

Programul manifestărilor prilejuite de Ziua comunei s-a constituit într-un spectacol cultural-artistic de înaltă ținută ce a fost asigurat de interpreți renumiți precum: Laura Ștefănescu, Elena Mândrescu, Cornelia Ciobanu, Petronela Rusu, Constantin Petrescu și doamna „Din Moldova Lu’ Ștefan” – Daniela Condurache, solistă a cântecelor poulare moldovenești, recunoscută pe plan național și internațional.

Ansamblurile folclorice „Mărgineanca”, „Cordăreanca”, Darabani și „Hora” Vlăsinești și-au etalat cele mai frumoase costume și i-au încântat pe spectatori cu dansuri și cântece tradiționale din diferite zone ale țării.

Ritmurile fascinante și pline de culoare, armonia horelor și vigoarea sârbelor, grația și frumusețea pură a folclorului românesc au fost aduse în scenă de dansatori, prin virtuozitatea soliștilor intrumentiști și vocali excepționali din Orchestrele „Mugurelul”, Școala Populară de Artă Botoșani și „Rapsozii Botoșanilor”.

Întregul eveniment s-a constituit într-o manifestare cultural-artistică de excepție care s-a bucurat de aplauze generoase din partea publicului.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web