Dorohoi News Logo

Ursul care a îngrozit oraşul Suceava, surprins din nou de camerele de supraveghere - VIDEO

ursulet_Suceava

Tot mai multe înregistrări au apărut cu ursul care a băgat spaima într-un oraş întreg. Animanul a fost din nou surprins de camerele de supraveghere din Suceava. Cu toate acestea, autorităţile nu reuşesc să dea de urma animalului. Primarul a cerut voie la Ministerul Mediului să vâneze ursul, informează România TV.

Ursul a fost filmat în timp ce dădea târcoale unui depozit din Suceava. Camerele de supraveghere l-au surprins când se apropie de gard. Mai multe maşini au trecut prin zonă în acel moment, dar ursul nu s-a speriat, ba chiar şi-a continuat liniştit plimbarea.

Autorităţile susţin că au scotocit tot oraşul, dar nu au găsit animalul.

„Ne-am adresat Ministerului Mediului să mărească cota de vânat pentru specia urs brun. Au spus că e nevoie de un ordin de ministru care se va da în aceste zile", a declarat Ion Lungu, primar Suceava.

Primarul susţine că e pregătit să vâneze ursul imediat ce ministerul dă avizul. Primele imagini cu ursul au provocat şi reacţii surprinzătoare. Cu toate că întreg oraşul era în panică, şeful Poliţiei Locale a declarat că imaginile nu sunt clare şi că animalul surprins de camere ar putea fi câine, pisică sau elefant.


local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web