Maftei Victor în vârstă de 65 de ani din comuna Todireni a ajuns să fie căutat cu poliţia, după ce a dispărut de la domiciliu de aproape o sătămână şi nu a mai dat niciun semn de viaţă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Maftei Victor ar fi plecat de acasă pe 22 septembrie şi de atunci nu se mai ştie nimic de el. Dispariţia a fost anunţată de fratele bărbatului, care a sesizat poliţia în cursul zilei de sâmbătă.
Înalt de circa 1,60 metri, cu părul şaten grizonat, purtat neglijent şi ochi căprui, bărbatul are ca semn particular o cicatrice la un picior (la nivelul tibiei), în urma unei operaţii, la data dispariţiei purta tricou negru și pantaloni lungi.
Dacă aţi văzut acest bărbat sau cunoaşteţi date despre el, anunţaţi de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelaţi numărul gratuit 112 !