Pavelarea Bulevardului Victoriei din Dorohoi a început în urmă cu câteva zile, iar lucrările sunt făcute de firma suceveană Symmetrica. Aceasta a fost declarată câştigătoare în urma licitaţiei organizate de Primăria Dorohoi, după ce a fost firma care a oferit preţul mai avantajos pentru municipalitate, de aproximativ 1,4 milioane de lei. Iniţial s-a considerat că oferta firmei a fost subevaluată şi au fost cerute câteva precizări, însă aceştia au făcut dovada că pot efectua lucrările contractate în preţul oferit. Săptămâna trecută a fost semnat contractul cu municipalitatea, care a dat şi ordinul de începere a lucrărilor. Acestea au demarat cu schimbarea bordurilor de la scuarele de pe bulevard.
Firma Symmetrica va primi bani pentru lucrările efectuate abia din luna ianuarie, atunci când municipalității i se va permite să facă retrageri din contul bancar în care se află fondurile pentru reabilitarea căii de rulare a bulevardului.
“Finanțarea lucrării este asigurată din împrumutul bancar, pentru care avem acordul Comisiei de Avizare a Împrumuturilor Locale, însa primele trageri din împrumut, putem să le facem abia din ianuarie, anul viitor. Am ajuns la o înțelegere cu cei de la Symmetrica, să se apuce de lucru imediat, urmând ca de la anul să ne reglăm. Sunt sigur că la final, va fi o lucrare de calitate dar și estetică, ce va schimba fața bulevardului”, a spus Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului.
Symmetrica este o firmă cu sediul în localitatea suceveană Vereşti și este cea care a pus pavele pe trotuarele de pe principal arteră de circulație din al doilea muncipiu al județului. De remarcat este că, la acea dată costurile finale ale lucrărilor la trotuare s-au ridicat la aproximativ 1,9 milioane de lei, în condiţiile în care suprafaţa trotuarelor era sensibil mai mică decât cei 20.000 de metri pătraţi de carosabil pe care vor fi puse pavelele. Una dintre explicaţii ar fi că în acest an au scăzut preţurile la materialele de construcţii şi costrurile de producţie ale pavelelor. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro