Dorohoi News Logo

Şeful Poliţiei a negociat cu banca şi i-a fost înjumătăţită rata la credit

V.Serbanoiu

Comisarul şef Viorel Şerbănoiu, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, a primit noi sarcini de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv de a se deplasa la bănci pentru a discuta despre relaxarea condiţiilor de rambursare a creditelor luate de poliţişti. Şerbănoiu a spus că subalternilor săi nu poate să le dea decât exemplul propriu.
    „Eu recomand tuturor poliţiştilor să meargă la bancă, aşa cum am făcut eu, să prezinte adeverinţa de salariat din ultimele trei luni şi să-şi renegocieze contractul de creditare. Mie mi s-a înjumătăţit rata după ce am făcut demersurile respective, iar la Botoşani băncile dau dovadă de deschidere şi flexibilitate faţă de clienţi”, a declarat Şerbănoiu.
    Acesta a precizat că până acum nu a fost impusă nicio poprire pe venit poliţiştilor botoşăneni care au credite bancare, ceea ce înseamnă că aceştia reuşesc să-şi achite ratele.
    „Noi şi până acum am colaborat bine cu băncile, de multe ori reprezentanţii instituţiilor bancare au venit la noi pentru a-şi prezenta ofertele şi pentru a oferi informaţii poliţiştilor despre cele mai bune produse”, a completat Şerbănoiu.

 

sursa: BanulBotosanean.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web