Un autoturism Dacia 1300 a luat foc astăzi, în timp ce se deplasa pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. Proprietarul maşinii, Mihai M. şi-a înrerupt cursa imediat ce a observat că de sub capotă iese fum şi a solicitat ajutorul pompierilor.
Incendiul, care cuprinsese doar partea din faţă a autoturismului, a fost stins de către un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, înainte de a produce pagube însemnate. Flăcările au distrus instalaţia electrică, acumulatorul şi un furtun de alimentare, pagubele fiind estimate la 500 lei. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la 3.000 lei. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a aprinderii lichidului combustibil (benzină) scurs pe motorul încălzit. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro