Dorohoi News Logo

Guvernul a stabilit perioada desfășurării recensământului

Recensamant

În şedinţa de miercuri, Guvernul a adoptat o hotărâre care modifică HG 1502/2009  privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Noutatea adusă de actul normativ adoptat miercuri se referă la faptul că vor putea fi folosite şi surse indirecte, adică persoanele absente temporar de la domiciliu sunt înregistrate pe baza informaţiilor de la celelalte persoane din locuinţă, a informaţiilor de la vecini, de la primărie.

Această acţiune se va desfăşura în întreaga ţară în perioada 20 – 31 octombrie, se va realiza pe baza unui regulament internaţional unitar şi va cuprinde mai multe informaţii şi variabile. Persoanele aflate pe teritoriul României şi care nu au fost recenzate vor avea obligaţia să se prezinte la comisia de recensământ din localitate în care se află temporar până la 31 octombrie 2011. Preşedintele INS a precizat că actul normativ prevede obligativitatea persoanelor de a declara datele cerute, iar pentru a limita rata de non-răspunsuri există şi sancţiuni contravenţionale, limitele fiind între 2.000 şi 5.000 de lei. Rezultatele preliminare vor fi date publicităţii în primul trimestru al anului 2012, iar rezultatele finale în 2014. (DorohoiNews.ro)

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web