Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu la un pas să-şi vadă moartea cu ochii, ierii în centrul Bucureştiului, când un şmecher de Dorobanţi era să dea peste ea şi fiica sa Irina chiar pe trecerea de pietoni.
Soţia liderului PSD Victor Ponta povesteşte pe blogul personal cum marţi, în Piaţa Dorobanţi din Capitală, când traversa cu fetiţa de mână pe trecerea de pietoni, un Jeep negru i-a tăiat calea, trecând pe contrasens, atingând-o uşor. Speriată pentru viaţa copilului Daciana a strigat la individul care conducea bolidul, că e inconştient. Probabil auzind-o sau văzând reacţiile celorlaţi pietoni revoltaţi şi ei "şmecherul de Dorobanţi", a coborât din bolid luându-i el la rost pe cei pe care era să-i trimită în lumea drepţilor, ameninţându-i chiar cu bătaia, scrie libertatea.ro.
"Pe contrasens apare un jeep imens, negru, condus de un domn cu ochelari de soare, care nu numai că nu opreşte în faţa pietonilor aflaţi deja pe zebră, ci chiar trece razant pe lângă unii dintre ei, lovindu-i uşor pe câţiva. În urma lui am rămas uitându-ne unii la ceilalţi, speriaţi şi revoltaţi, neştiind cum să reacţionăm. Copiii au început să plângă, înspăimântaţi şi de întâmplare, dar şi de panica din ochii celor mari. Cu toţii am avut impulsul de a ne răzbuna cumva, temperat însă rapid de frică", a scris Daciana Sârbu pe blogul ei. (DorohoiNews.ro)