Dorohoi News Logo

Propunerea ca ziua Sfântului Andrei să fie declarată zi nelucrătoare, adoptată tacit de Senat

sf-andrei

Propunerea legislativă care prevedea modificarea Codului muncii în sensul ca ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită.

Senatorii din Comisia pentru muncă au întocmit un raport de respingere a propunerii de lege, care este iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu.

Acesta a declarat, pentru Agerpres, că propunerea legislativă urmează să fie transmisă în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Emilian Frâncu a precizat că nu este vorba de încă o zi liberă, ci de celebrarea unei zile care constituie şi ziua românilor de pretutindeni.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web