Pentru inlesnirea procedurii divortului, modificarile legislative recente permit notarului public sa constate divortul, atata vreme cat sotii se inteleg.
Orice casatorie poate fi desfacuta prin notariat, indiferent de timpul trecut de la data incheierii casatoriei si chiar daca exista copii (minori).
Procedura este una simpla, si se bazeaza pe acordul sotilor. Acestia se vor prezenta impreuna in fata notarului ales (este permisa si reprezentarea prin procura) si vor depune cererea si actele necesare. Pe loc, notarul public va fixa UN SINGUR TERMEN, la care se va finaliza procedura si se va elibera certificatul de divort.
Astfel, procedura prezinta avantajul rapiditatii. De la data depunerii cererii de divort si pana la solutionare va trece un termen de doar treizeci de zile calendaristice (la cererea sotilor, sau daca exista minori, se poate acorda un termen mai lung), iar sotii se vor prezenta la notar doar de doua ori - la depunerea cererii si la eliberarea certificatului de divort.
Divortul la notar prezinta avantaje si din perspectiva costurilor. Onorariul notarial minimal este de 500 lei + TVA, pe langa care se vor mai retine aproxinativ 100 de lei pentru formalitatile adiacente - inscriere in registre, comunicari prin posta catre starea civila. In toate cazurile, notarul va comunica sotilor toate costurile pe care le implica procedura inainte de depunerea cererii de divort. In plus, divortul pe cale notariala nu impune necesitatea angajarii unui avocat.
Pe langa celeritate si costuri reduse, divortul pe cale notariala este avantajos si pentru faptul ca permite sotilor un dialog direct cu autoritatea care va emite certificatul de divort - notarul public, si care le va putea explica exact consecintele juridice ale desfacerii casatoriei, indicandu-le, de asemenea, daca este cazul, pasii ce trebuie urmati ulterior - partajarea bunurilor comune, exercitarea drepturilor parintesti, etc.