Ca urmare a nenumărate cereri primite din partea membrilor săi din întreaga lume, Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) dorește să transmită cetățenilor români care protestează în aceste zile în întreaga țară un mesaj puternic si ne-echivoc de susținere și un apel la unitate și responsabilitate.
LSRS subliniază de la bun început că este o organizație apolitică și echidistantă, parte a societății civile românești, și că prin acest demers nu sprijină indivizi, partide sau organizații politice, ci pe cetățenii României și principiile democrației și constituționalității. Mai mult, acest apel se încadrează firesc în misiunea asumată de Liga noastră: coagularea studenților și absolvenților români din străinătate într-o comunitate unită și facilitarea contribuției lor la dezvoltarea României pe termen lung.
Astfel, susținem următoarele:
1. Mișcările sociale care au cuprins întreaga țară sunt expresia democratică a unei nemulțumiri profunde a românilor față de felul în care sunt guvernați.
2. Mișcările de stradă din România sunt autentice la origine și reflectă un sentiment general al cetățenilor români.
3. Revendicările principale ale protestatarilor sunt legitime, iar a le sprijini reprezintă, înainte de toate, o datorie morală.
4. Tinerii trebuie să joace un rol major în conturarea unui viitor mai bun pentru România.
5. Este nevoie imediată de solidarizarea tinerilor români, atât în țară cât și peste hotare.
6. La baza tuturor mișcărilor sociale trebuie să rămână principiul RESPONSABILITĂȚII. (DorohoiNews.ro)