Căsătoriile ar putea fi organizate şi în alte locuri decât primăriile, cum ar fi grădini botanice, muzee, parcuri, potrivit unui amendament la Legea privind actele de stare civilă depus la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.
"Eu am propus acest amendament la o iniţiativă a ministerului Administraţiei şi Internelor. Era vorba despre încheierea căsătoriilor la primărie, iar eu am propus ca, la cerere, motivată, primarul să aprobe oficializarea căsătoriilor şi în alte locuri, cum ar fi grădinile botanice, parcuri, muzee, alte locuri pe care şi le doresc tinerii, şi nu neapărat sălile din primării", a spus deputatul PC Bogdan Ciucă.
El a adăugat că legea este valabilă pentru toate primăriile din toată ţara, iar unele dintre acestea nu au condiţiile necesare, nu au săli special amenajate, fiind improprii desfăşurării unor evenimente fericite de acest fel.
Proiectul de lege astfel amendat va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, acest for fiind şi Camera decizională. Sursa: adevărul.ro