Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câştig de cauză unui sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei privind dreptul clericilor la libera asociere în sindicate. În replică, Patriarhia Română a cerut statului să conteste hotărârea dată de instanţa de la Strasbourg.
"Patriarhia Română a luat cunoştinţă cu uimire de hotărârea în primă instanţă a completului de judecători din cadrul secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei «Păstorul cel bun» contra României având ca obiect dreptul clericilor la libera asociere în organizaţii de tip sindical. Studiind cu atenţie această hotărâre, Patriarhia Română constată mai multe probleme", se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei.
Potrivit Patriarhiei, este vorba despre "cunoaşterea trunchiată (insuficientă)" de către CEDO a specificului relaţiilor dintre stat şi culte în România şi ignorarea prevederilor Constituţiei României, a Legii Cultelor privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor din România şi a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române recunoscut prin Hotărârea de Guvern 53/2008, care enunţă cu claritate autonomia şi libertatea bisericii faţă de stat.
În opinia BOR, s-a produs o confuzie între specificul vocaţional al preoţiei, care este chemare la misiune sfântă prin actul hirotoniei sau slujire liber asumată a comunităţilor de credincioşi, pe de o parte, şi raporturile de muncă specifice angajaţilor civili, pe de altă parte.
Patriarhia consideră că este total eronată afirmaţia din hotărârea CEDO potrivit căreia statutul aşa-numitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Legii cultelor şi canoanelor. În realitate, "sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentală şi pastorală a preoţilor, şi anume organizarea de mitinguri, demonstraţii şi greve, menţiune care contravine statutului recunoscut cultelor de către statul român de factori ai păcii sociale privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor".