Dorohoi News Logo

La noapte dormim mai puţin. România trece la ora de vară

ora_de_vara

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Trenurile nu sunt afectate
CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). 43 de trenuri InterRegio şi 41 de trenuri Regio vor recupera pe trasee aceste întârzieri.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora oficială de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, respectiv ora 4.00 de vară. După ora oficială de vară, trenurile vor pleca din staţii conform orelor din mersul trenurilor. (DorohoiNews.ro)

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web