Veşti proaste pentru cei care vroiau să petreacă sărbătorile în aer liber. Mini-vacanţa de Paşte vine cu vreme răcoroasă. Meteorologii spun că temperaturile din următoarea perioadă vor fi sub cele normale pentru luna aprilie.
Un lucru e cert: oriunde ne-am petrece noaptea de Înviere, ar fi bine să avem la noi pelerina de ploaie. Meteorologii spun că în majoritatea regiunilor din ţară, jumătatea lunii aprilie vine cu ploi şi temperaturi scăzute.
În Crişana, Banat şi Transilvania, vremea va fi foarte rece în zilele următoare, şi abia după 12 aprilie, temperaturile încep să crească. Vor ajunge la sfârşitul săptămânii în jurul valorii de 17 grade, însă atenţie, meteorologii spun că în zilele de Paşti va ploua.
Aceeaşi situaţie va fi şi în Dobrogea, Moldova şi Maramureş. Noaptea, temperaturile ajung chiar şi sub limita îngheţului, însă vor creşte uşor de joi. De sâmbătă vin ploile, de care scăpăm abia după 20 aprilie.
Cei mai norocoşi vor fi locuitorii din Oltenia şi Muntenia. Aici, temperaturile sunt cele normale pentru luna aprilie, iar în zilele de Paşte termometrele vor urca şi la 19 grade. Totuşi sunt şanse mari de ploaie şi în aceste regiuni, deci nu uitaţi acasă umbrela.
Iar dacă alegeţi să pretreceţi mini vacanţa de Paşte la munte, asiguraţi-vă că aţi îmachetat şi haine mai groase. Chiar dacă vremea se încălzeşte în perioada următoare, noapţile vor fi în continuare reci.