Dorohoi News Logo

Mii de pensionari au pornit războiul cu statul

pensionari

Peste 8.000 de persoane care au pensii de peste 740 de lei au depus plângeri la registratura Tribunalului Argeş şi cer anularea OUG 107/ 2010, în baza căreia li se reţine din pensie 5,5 la sută pentru contribuţiile de sănătate, ei solicitând şi restituirea sumelor reţinute până acum.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, în incinta instituţiei s-au creat cozi, iar activitatea se desfăşoară îngreunat, ca urmare a numărului foarte mare de pensionari care depun plângeri, nemulţumiţi că li se reţin din pensii contribuţiile la sănătate.

"Au fost depuse 8.000 de plângeri pe contencios administrativ la secţia de litigii de muncă a Tribunalului Argeş. Ei cer anularea ordonanţei în baza căreia celor care au pensii mai mari de 740 de lei li se reţine cota pentru asigurări sociale de sănătate. Depunerea plângerilor a început de luni, continuă şi azi, când este lume foarte multă la coadă, la registratură. Avem doar cinci complete de judecată, din această cauză termenele fixate pentru judecare sunt pentru septembrie-decembrie anul acesta şi vor fi fixate şi pentru anul viitor la un asemenea ritm de depunere a plângerilor şi a volumului de muncă necesar soluţionării acestora", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Argeş, judecător Ion Fundătureanu.

Oamenii care stau la coadă la registratură cer anularea deciziei şi reprimirea banilor opriţi "pe nedrept şi ilegal". "Am contribuit 44 de ani, de ce să mi oprească acum din pensie? Sunt pedepsit că am pensia mai mare de opt milioane de lei. Păi nu-mi ajunge oricum, aşa nu se mai poate şi nu trebuie să mai răbdăm o asemenea umilinţă. Cerem anularea deciziei şi reprimirea banilor opriţi pe nedrept şi ilegal. Eu am de recuperat peste 800 de lei", a declarat unul dintre pensionarii aflaţi la coadă.

Magistraţii Tribunalului Argeş au mai soluţionat în ultima perioadă câteva astfel de plângeri, ei stabilind că decizia Guvernului este legală, iar la recurs, judecătorii Curţii de Apel Piteşti au infirmat decizia iniţială, dispunând că trebuie impozitată doar suma diferenţă între 740 de lei şi cuantumul total al pensiei.

Potrivit OUG nr. 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5 la sută contribuţii de sănătate. În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5 la sută, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.

"5. La articolul 257, dupa alineatul (2 1 ) se introduce un alineat nou, alineatul (2 2 ), cu urmatorul cuprins: "Pensionarii ale caror venituri din pensii depasesc 740 de lei datoreaza contributia lunara pentru asigurarile sociale de sanatate calculata potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)."

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web