În nordul continentului sunt activi o serie de cicloni circumpolari, care aduc precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.
În zona geografică a ţării noastre, presiunea va scădea, iar evoluţia vremii va fi determinată de ciclonul zilelor trecute, de origine mediteraneeană. Aşa că cerul va prezenta înnorări accentuate şi va ploua pe arii relativ extinse. Dar în sud-est şi în nord-vest va ploua local, mai ales la noapte. În zona înaltă de munte, trecător, precipitaţiile vor fi mixte.
Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.