Dorohoi News Logo

Înmatriculările de maşini second-hand importate din Europa s-au triplat

masini

Înmatriculările de maşini noi au scăzut în aprilie pentru prima dată anul acesta, iar cele de autoturisme second-hand importate din Europa de Vest s-au triplat, potrivit statis­ti­cilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Creş­terea puternică a importurilor de maşini second-hand vine după modificarea taxei de poluare la începutul acestui an, care avanta­jează mai mult maşinile la mâna a doua.

Cumulat, în primele patru luni ale acestui an înmatriculările de autoturisme noi au înre­gistrat o creştere de 24% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 18.300 de unităţi.

Încă nu se simte programul Rabla
Mai mult, această creştere pe segmentul second-hand din aprilie "coincide" şi cu prima lună de program "Rabla", care cel puţin teo­re­tic, din declaraţiile dealerilor, ar fi trebuit să du­ble­ze volumul vânzărilor faţă de luna ante­rioară. Pe de altă parte, un client are ca ter­men între 30 şi 90 de zile în care să plătească taxa de poluare şi să înmatriculeze definitiv maşina, astfel încât abia luna viitoare vom vedea pri­me­le "efecte" ale programului de casare în ceea ce priveşte înmatriculările. La nivelul primelor patru luni ale acestui an înmatri­culările de maşini second-hand au urcat cu aproape 32% faţă de pe­rioa­da similară a anului trecut, la peste 46.600 de unităţi, adică de 2,5 ori mai multe decât înma­tri­cu­lările de maşini noi. Astfel, raportat la total maşini nou-înmatriculate în intervalul ia­nuarie-aprilie maşinile noi reprezintă anul acesta 28% din total, faţă de 29% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Topul înmatriculărilor
Din top zece mărci ca volum de maşini nou-înmatriculate doar Opel a înregistrat o scă­d­ere. Astfel, marca germană a punctat un declin de 17% în intervalul ianuarie-aprilie, la 514 unităţi, în timp ce restul mărcilor au avan­sat cu valori curpinse între 3% în cazul Re­nault şi 108% în cazul Ford, care practic şi-a dublat vânzările în acest an. Avansul ameri­ca­nilor le-a permis urcarea pe locul trei în topul mărcilor de import cu un volum de 1.750 de maşini înma­triculate.

Pe primul loc în acest clasament rămâne în con­tinuare Volkswagen, cu 2.300 de maşini, în creş­tere cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut, urmat de Skoda cu 1.751 de uni­tăţi, în urcare cu 12%. În ceea ce priveşte Dacia, înmatriculările mărcii autohtone au avansat cu aproape 23%, la peste 4.200 de unităţi. Volkswagen nu este doar pe prima po­zi­ţie în ceea ce priveşte înmatriculările de maşini noi, ci şi în cazul celor second-hand. În pri­mele patru luni aproape 11.000 de maşini VW la mâna a doua s-au înmatriculat pe piaţa locală. Sursa: zf.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web