Senatul a adoptat la 08.05.2012, la propunerea U.S.L., pentru alegerile parlamentare din anul 2012, în noua lege electorală, „scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur; această nouă lege electorală a fost trimisă Camerei Deputăţilor, care este camera decizională.
Scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur, în condiţiile politice din ţara noastră, ar duce la situaţia ca pretendenţii uninominali ai unui partid politic sau aliaţte politice; care ar obţine 37% din voturile colegiilor electorale respective (procent maxim obţinut de un partid politic sau alianţă politică din anul 1992 până în prezent) ar obţine toate locurile din Parlament (cu excepţia UDMR în judeţele Harghita şi Covasna şi a celor cuvenite minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară), ajungându-se astfel la un partid politic (sau alianţă politică) unic (unică) minoritar(ă), în timp ce toate celelalte partide politice ai căror candidaţi uninominali ar obţine împreună 63% din voturi nu ar obţine nici un loc în Parlament, electoratul lor - deşi majoritar - nu ar fi reprezentat în puterea legislativă şi implicit nici în puterea executivă a ţării.
Această prevedere legislativă încalcă în mod flagrant şi evident art. 61 alin (1) din Constituţia României care proclama: „Parlamentul este organul reprezentativ (subl ns.) suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". În consecinţă, această prevedere constituţională obligă ca toţi cetăţenii cu drept de vot să fie reprezentaţi în Parlament, ceea ce, în mod evident, scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur împiedică în mod grav. Mai mult, scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur încalcă şi art. 62 alin (1) din Constituţia României care stabileşte: „Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal (subl. ns.), direct, secret şi liber exprimat...".
Este vădit ca cetăţenii care au votat dar nu sunt reprezentaţi în Parlament încetează să aibă un vot egal cu al celor care sunt reprezentaţi în Parlament. Menţionăm, în plus, faţă de observaţiile critice perfect justificate prezentate mai înainte că existenţa pragului electoral în cazul scrutinului uninominal majoritar este un nonsens. Ne exprimăm speranţa că, la Camera Deputaţilor, scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur va fi eliminat din noua lege electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012 şi se va adopta Codul electoral convenit cu 11 voturi din 13 voturi, în luna aprilie 2012, de Comisia parlamentară pentru elaborarea acestui Cod, formată din 13 membri (3-PNL, 3-PSD, 2-PDL, 2-UNPR, 2-UDMR şi 1 - Alte minorităţi), care îmbină, în mod înţelept, alegerea personalităţilor în jumătate din fiecare Cameră, prin scrutin uninominal majoritar, cu reprezentarea tuturor cetăţenilor cu drept de vot, prin scrutin de listă proporţional în cealaltă jumătate a fiecărei Camere. Acest tip de scrutin mixt, care îmbina armonios cele două variante, se aplică cu bune rezultate de peste 60 de ani în R.F. Germania, respectiv din 1990, în Germania unificată. Este logic şi corect ca pragul electoral să existe numai în acea jumătate a fiecărei Camere în care se aplică scrutinul de listă proporţional.
În caz contrar, deputaţii şi senatorii, care vor să triumfe democraţia reală în România, au datoria imperioasă să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii respective, utilizând şi contribuţia din această lucrare. Sursa: romanialibera.ro