Dorohoi News Logo

Primii 100 de directori din Poşta Română, demişi

Posta_Romana

Primii 100 de directori din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni, urmând ca pentru restul personalului disponibilizat (până la cifra anunţată de 1.029 de persoane) deciziile de demitere să fie redactate zilele viitoare, a declarat, luni, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, în urma unei întâlniri avute cu directorul Poştei Române, Ion Smeianu, şi cu liderul sindicaliştilor din Poşta Română, Matei Brătianu, alături de alţi 50 de sindicalişti din întreaga ţară.

'Primii 100 de directori vor fi demişi în cursul acestei zile (n.r. - luni), iar restul personalului disponibilizat, de până la 1.029 de persoane, va părăsi compania în zilele următoare. Prin întocmirea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă, angajaţii disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, iar în cazul celor găsiţi vinovaţi de fraudă se va menţine încărcarea de gestiune. Potrivit unor calcule realizate până în acest moment, Compania Naţională Poşta Română a înregistrat din anul 2009 şi până în prezent pierderi totale de aproximativ 500 de milioane de lei, respectiv 180 milioane lei în 2009, 130 milioane lei în 2010 şi 184 milioane lei în 2011', a declarat ministrul Dan Nica.

Potrivit acestuia, anul 2008 a fost ultimul an în care Compania a înregistrat profit.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web