Capital a relatat cu scurt timp în urmă că investitorii străini și-au amintit de ”grânarul Europei” și au luat cu asalt piața locală a terenurilor agricole, prin intermediul firmelor pe care le dețin. Iar acest lucru este valabil încă doi ani, pentru că potrivit tratatului de aderare la Uniunea Europeană, piaţa ar urma să se liberalizeze începând cu 2014.
În același timp, vecinii maghiari au schimbat codul penal și pedepsesc cu cinci ani de închisoare orice persoană care vinde teren agricol străinilor. Ieri, secretarul de stat în ministerul ungur al dezvoltării regionale, Gyula Budai, a declarat că maghiarii despre care se constată că sunt implicați în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibili de până la 5 ani de închisoare.
Responsabilul ungar a precizat că vor face obiectul unei amnistii cei care admit existenţa unor astfel de contracte ilegale în perioada de după adoptarea de către parlament a noilor prevederi privind aşa-zisele ”contracte de buzunar”, prevăzută pentru luna decembrie a.c., şi până la intrarea în vigoare a Codului penal. Cumpărătorii şi vânzătorii, precum şi avocaţii şi notarii implicaţi în achiziţia de terenuri agricole de către străini vor putea fi condamnaţi la închisoare pe termene de 1-5 ani, conform noului Cod penal care va intra în vigoare la 1 iunie 2013, a amintit Budai, citat de Agerpres.
Se consideră că până la 1 milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vândute în mod disimulat unor străini. Secretarul de stat a mai menţionat că din 15 iunie 2014 se vor aplica noile norme europene privind vânzarea fără restricţii de terenuri. Sursa: capital.ro