Aleşii noştri se află în campanie electorală, iar legile trec tacit de Parlament. Luni, la Senat au fost adoptate fără dezbatere, pe bandă rulantă, câteva iniţiative legislative. Unele chiar trăsnite.
Dacă aceste legi trec şi de Camera Deputaţilor, România va arăta puţin diferit. În primul rând, angajaţii de la stat ar fi concediaţi imediat dacă refuză să vorbească limba română. Vor primi aceeaşi sancţiune dacă insultă în public, distrug sau înlătură o emblemă, un drapel, o simplă insignă sau orice alt simbol al statului român.
O altă iniţiativă care a trecut tacit de Senat propune acordarea unui tip nou de tichete, pe lângă cele de masă. Este vorba despre tichetele de carte, cu o valoare de 100 de euro. De aceşti bani, beneficiarii pot cumpăra orice fel de cărţi. Chiar dacă sunt romane siropoase sau cărţi de bucate.
Un alt proiect se ocupă de copiii căpşunarilor. Românii care pleacă la muncă peste hotare ar putea fi obligaţi să lase la Serviciul de Asistenţă Socială numele persoanei care se ocupă de copiii rămaşi în ţară. În România sunt 350.000 de copii care au cel puţin un părinte plecat la muncă peste hotare.
Tot Senatul a adoptat tacit un proiect care impune amenzi de până la 25.000 de lei pentru afişarea pe maşini, fără acordul proprietarilor, a unor materiale cu caracter pornografic sau obscen. Cum ar fi acei fluturaşi, de exemplu, care fac reclamă serviciilor de masaj erotic.