De la Ceauşescu încoace nimeni n-a fost atât de urât ca el. O ură ce are la bază lipsa iubirii lui faţă de ceilalţi. Adică de oameni. Există indicii c-ar proveni din rândul acestora, deşi are comportamentul animalelor de pradă. Nu însă şi curajul lor, căci atunci când este încolţit, moare pur şi simplu de frică. Mai potrivit ar fi să moară de ruşine. Dar îi lipseşte organul ruşinii. De aceea şi râde ca proasta în târg atunci când celorlalţi oameni le vine să plângă. Şi le cam vine. Motivul fiind chiar lipsa de lui de iubire amestecată cu lipsa lui de ruşine. Amestecul acesta se amestecă la rândul lui cu lipsa de caracter, rezultând un despreţ cum rareori s-a putut întâlni pe aceste meleaguri.
Dispreţ faţă de oameni, de cei mulţi adică, de lacrimilie cărora obişnuieşte el să râdă. În hohote . Şi în cor, căci este urmat de nişte animăluţe la fel de predispuse la fugă atunci când sunt încolţite, care îi copiază până la cele mai mici detalii nu doar gândirea, ci şi gesturile. Într-un cuvânt, o haită care se Băsescu de dragul lui în toate împrejurările, dar îndeosebi contra vântului, ceea ce face să li se întoarcă împotrivă. Dar mai cu seamă împotriva tuturor, aşa cum se întâmplă chiar acum.
Din toate aceste motive, la care se pot adăuga, cu uşurinţă şi greaţă, şi altele, sunt cât se poate de sigur c-au mai rămas, da, da, de cel puţin 9 500 000 de ori da, fix trei zile până pe 22 decembrie. După care va ninge ani în şir peste ţară. Cu liniştea de care avem nevoie. Cu iubirea pe care el n-a avut-o niciodată pentru noi. Puţin şi cu frica faţă de întoarcerea dispreţului lui. Căci îi va rămâne amintirea. Nu ştiu dacă în cartea de istorie. Precis în cea de zoologie! Sursa: jurnalul.ro