Dorohoi News Logo

Trei judecători CCR sunt în conflict de interese. Unul primește pensie de handicap

judecatorii-ccr

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian acuză, într-o postare pe blogul personal, trei judecători ai Curţii Constituţionale că s-ar afla în conflict de interese şi, prin urmare, n-ar fi avut dreptul să se pronunţe asupra validităţii referendumului, scriu jurnaliştii de la Adevărul.

Primul judecător CCR vizat de liberal este însuşi preşedintele Curţii, Augustian Zegrean, despre care spune că primeşte pensie de handicap, scriu jurnaliştii de la Adevărul. "Așadar, avem un judecător care primește pensie de handicap şi totuși ocupă una dintre cele mai înalte demnităţi ale statului, cea de preşedinte al CCR. Este adevărat, domnule judecător, că primiţi această pensie?", scrie Vosganian pe blog, fără a face însă nominalizări.

Acesta continuă atacul lansat împotriva lui Zegrean, spunând că "fratele aceluiaşi judecător a devenit, în anul 2010, conducătorul unei companii private care a primit monopol din partea statului un întins domeniu de reglementare. Respectiva companie s-a înființat prin lege, amendamentul în baza căreia a fost înfiinţată a fost depus de un deputat PDL (pe numele său Cristian Boureanu)".

Fratele preşedintelui CC, Mircea Vasile Zegrean, este din 2010 directorul Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. - CNCIR S.A. CNCIR este o societate pe acţiuni, a cărei unic acţionar este statul român.

"Este adevărat, domnule judecător, că familia dumneavoastră a primit aceste importante înlesniri materiale din partea guvernului PDL şi cu susținerea grupurilor parlamentare PDL? Iar dacă e adevărat, nu credeți că acest lucru vă plasează într-un conflict de interese cu poziția de judecător al CCR?", mai scrie Vosganian.

"Un alt domn judecător are o biografie comună cu cea a preşedintelui suspendat. O biografie înţesată de decizii suspecte, controversate, cu favorizarea reciprocă a celor doi colaboratori şi împotriva interesului public. Ca şi în cazul precedent, şi acest domn judecător a avut, potrivit datelor oferite, înlesniri financiare din colaborarea laborioasă, în calitate de avocat, cu Ministerul Transporturilor. Dupa 2005, fireşte. Nu ne mai spuneţi odată, domnule judecător, povestea acestei biografii comune, trăite de dumneavoastră şi de Traian Băsescu, pe rând, primar general, preşedinte şi fost ministru al Transporturilor şi, apoi, preşedinte suspendat?"
, notează vicepreşedintele liberal.

Potrivit sursei citate, nici Aspazia Cojocaru nu scapă de tirul acuzaţiilor fine lansate de Vosganian, acesta considerând că aceasta are o biografie "demnă de misterele Parisului". "Suspiciuni legate de condamnări pentru contrafacere de diplome, altele legate de colaborarea cu fosta Securitate ori de înlesniri procedurale şi financiare pentru membri ai familiei sale. Nu ne spuneţi şi nouă, doamnă judecător, de ce aţi ascuns toate aceste lucruri până acum? Şi cât de mult au contat ele în schimbarea atitudinii dv. legate de referendum? Şi poate, astfel, înţelegem şi noi de ce sunteți, în istoria lumii, primul judecător de Curte Constituţională care se teme de pușcărie atunci când decide într-un fel sau în altul...", aminteşte liberalul pe blog. Sursa: rtv.net

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web