Românii ar putea beneficia, în curând, de un nou sistem care va permite acoperirea riscurilor obligatorii şi a celor suplimentare la care sunt expuse locuinţele prin intermediul unei singure asigurări, potrivit reprezentanţilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
În momentul de faţă, unii dintre proprietarii din România sunt obligaţi să încheie atât o poliţă de asigurare obligatorie (PAD), cât şi una facultativă, pentru că valorile de piaţă ale locuinţelor pe care le deţin sunt mai mari decât sumele minime care pot fi asigurate prin PAID.
Spre exemplu, o persoană care locuieşte în mediul urban şi este proprietara unui apartament în valoare de 80.000 de euro trebuie să încheie o poliţă PAD, de 20 de euro, pentru a se asigura în cazul daunelor produse de inundaţii, alunecări de teren sau cutremure. Suma asigurată printr-o astfel de poliţă va fi de 20.000 de euro. Pentru restul valorii apartamentului său, de 60.000 de euro, persoana este nevoită să încheie şi o poliţă de tip facultativ. Aceasta din urmă poate să acopere fie tot riscurile celor trei catastrofe naturale de mai sus, fie o gamă mai extinsă de daune.
Procedura de integrare a poliţei obligatorii în cea facultativă va fi însă valabilă doar în cazul asiguratorilor acţionari PAID, iar decontarea primei de asigurare se va efectua de către asiguratorul care a emis poliţa, aşa cum se întâmplă şi în momentul de faţă.
Românii care încheie însă o asigurare facultativă cu o societatea de asigurare care nu este membră a Pool-ului vor fi însă obligaţi în continuare să încheie două poliţe. "Într-o astfel de situaţie, asiguratul va încheia două poliţe, cu prioritate, cea obligatorie şi cea facultativă, care va avea fransiza de 20.000 de euro sau 10.000 de euro, pentru riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren", a mai declarat pentru gândul Cristea.
În ce constă asigurarea obligatorie în caz de dezastre naturale
Proprietarii construcţiilor care au destinaţia de locuinţe trebuie să încheie poliţe de asigurare obligatorie care să acopere daunele produse de catastrofele naturale, mai exact de cutremure, inundaţii şi alunerări de teren. O astfel de poliţă de asigurare obligatorie (PAD) se încheie pe o perioadă de un an între proprietari şi societăţile de asigurare acţionare PAID.
Societăţile de asigurare acţionare PAID sunt ABC Asigurări, Astra Aigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări şi Uniqa Asigurări.
În funcţie de tipul de construcţie care trebuie asigurată, primele de asigurare pentru PAD pot avea cel mult valoare de 20 de euro. Astfel, în cazul în care construcţia pentru care se încheie asigurarea obligatorie se încadrează în tipul A, având structură de rezistenţă din beton armat, metal, lemn sau având pereţi exteriori realizaţi din piatră, din cărămidă arsă sau din alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic, prima de asigurare va
În cazul construcţiilor care se încadrează, conform ordinului nr 15/2012, în tipul B, mai exact au pereţi exteriori realizaţi din cărămidă nearsă sau din alte materiale care nu au fost supuse unor tratamente termice sau chimice, prima de asigurare va avea valoarea de 10 euro, iar suma asigurată va fi de 10.000 de euro.
Suma asigurată se micşorează după producerea unei daune în urma catastrofelor naturale cu suma plătită drept despăgubire şi rămâne astfel până la finalul perioadei de asigurare. Asigurarea continuă astfel doar cu suma asigurată rămasă.
De asemenea, proprietarii sunt obligaţi să încheie noi asigurări obligatorii pentru locuinţe în cazul în care valoarea despăgubirilor atinge limita maximă după producerea unor cutremure, inundaţii sau alunecări de teren.
Care este procedura de acordare a despăgubirilor
Proprietarii pot să obţină despăgubiri, în cazul în care locuinţele asigurate sunt afectate de cele trei catastrofe naturale, pe baza unor acte emise de către autorităţile naţionale de seismologie, de geologie, de meteorologie sau de hidrologie care au capacitatea de a constata starea de dezastru natural.
Românii trebuie să facă o cerere de despăgubire, în scris, către asiguratorul care a eliberat PAD în numele PAID. În cazul persoanelor care beneficiază de ajutor social, o astfel de cerere de despăgubire se adresează direct celor de la PAID.
Plata despăgubirilor se va face ulterior direct de către reprezentanţii PAID, în baza centralizatorului transmis de asiguratorul care a efectuat constatarea şi evaluarea prejudiciilor.
Care sunt riscurile ce nu sunt acoperite de asigurarea obligatorie
O asigurare obligatorie împotriva cutremurelor, a alunecărilor de teren şi a inundaţiilor nu acoperă:
- prăbuşirea locuinţei sau alunecările de teren produse, înlesnite sau agravate de săpături, lucrări de prospecţiune, explorări sau exploatări miniere sau petroliere;
- inundaţii produse de schimbarea artificială a cursurilor de apă sau de umplerea lacurilor de acumulare până la nivelul deversorului;
- tasarea terenului de fundaţie sub sarcina construcţiei sau din alte cauze;
- formarea crăpăturilor în terenul de fundaţie sau în terenul din preajma clădirii din cauza contracţiei sau a dilatării volumului terenului în urma îngheţului sau a dezgheţului;
- daunele apărute la anexele care nu fac corp comun cu locuinţa asigurată, cum ar fi garajele, magaziile, şoproanele sau grajdurile, dar şi daunele apărute la instalaţiile sau la amenajărilor speciale, precum piscinele, saunele şi rampele auto;
- terenul aflat în preajma locuinţei, dar care nu este asociat ei şi nu face obiectul asigurării;
- alte bunuri care nu au destinaţia de locuinţă;
- daune apărute la locuinţele construite în zone interzise;
- prăbuşirea locuinţelor din cauza defectelor de construcţie.
Cei de la PAID nu acordă nici despăgubiri care să acopere costurile de cazare provizorie până la refacerea locuinţei asigurate prin PAD, chiar dacă aceasta a suferit daune în urma producerii unui risc acoperit în asigurarea obligatorie.
Nu vor beneficia de despăgubiri nici proprietarii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurg din contractul de asigurare, nici cei în cazul cărora se constată că în declaraţii apar falsuri, aspecte frauduloase, exagerări sau omisiuni care pot induce în eroare PAID sau asiguratorul şi nici cei în cazul cărora pagubele au fost fie favorizate, fie agravate din culpă.
Reprezentanţii PAID consideră culpă în producerea sau mărirea pagubelor suferite de o locuinţă situaţiile în care proprietarul agravează intenţionat efectelor unei catastrofe naturale sau îşi construieşte clădirilor în zone interzise de autorităţi, despre care se ştie că sunt predispuse la apariţia inundaţiilor, a prăbuşirilor sau a alunecărilor de teren. Sursa: gandul.info