Dorohoi News Logo

Proiect de lege: Amenzi pentru şoferii care blochează maşinile parcate regulamentar

masini

Şoferii care blochează maşinile parcate regulamentar vor fi amendaţi cu sume până la 500 de lei şi tot ei vor suporta eventualele daune produse de cei care au fost blocaţi şi încearcă să iasă din parcare. Aceasta se va întâmpla dacă un proiect de lege depus de doi deputaţi va fi aprobat de Parlamentul României. Iniţiativa se află pentru dezbatere la Senat.

Deputaţii PSD Ion Călin şi Gheorghe Ciocan au depus proiectul de lege motivând că sunt tot mai multe cazuri în care "conducători auto nedisciplinaţi" îşi parchează maşinile împiedicându-i pe şoferii care şi-au parcat autoturismele regulamentar să părăsească locul de parcare.

Cei doi spun că de multe ori se ajunge la "conflicte sau chiar la acroşarea, mai mult sau mai puţin gravă, a autoturismului parcat neregulamentar", iar agenţii de circulaţie nu se implică în cele mai multe astfel de cazuri sau când o fac îi sancţionează tot pe şoferii care au parcat în mod corect.

Proiectul de lege stabileşte astfel că "împiedicarea unui autoturism parcat regulamentar de a părăsi locul de parcare, la iniţiativa deţinătorului acestuia, constituie contravenţie şi  se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 500 de lei."

Potrivit iniţiativei legislative, "eventualele pagube produse autoturismului care a împiedicat ieşirea din locul de parcare a autoturismului parcat regulamentar, se suportă de deţinătorul autoturismului care a împiedicat ieşirea din parcare".

"Durata perioadei de timp în care conducătorul unui autovehicul, căruia i se reţine permisul de conducere, are dreptul de a circula pe baza dovezii înlocuitoare, se stabileşte de către agentul constatator de comun acord cu conducătorul auto vinovat de săvârşirea contravenţiei. Perioada de circulaţie pe baza dovezii nu poate depăşi 15 zile. Data începerii şi expirării acestei perioade se stabileşte de către agentul constatator, la propunerea contravenientului în cauză", mai prevede proiectul.

Propunerea legislativă pentru stabilirea unei contravenții privind circulația pe drumurile publice, depusă de cei doi deputaţi, se află în vederea dezbaterii la Senat.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web