Dorohoi News Logo

Echinocţiul de toamnă are loc astăzi: Ziua va fi egală cu noaptea

echinoctiul-de-toamna

Astăzi, 22 septembrie, va avea loc echinocţiul de toamnă, adică momentul în care durata zilei va fi egală cu cea a nopţii. Fenomenul va marca şi începutul toamnei astronomice.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii - ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului - cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică, explică Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Întrucât, la această dată, se află în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.

Singurele excepții sunt în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară. În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web