Premierul Victor Ponta şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, s-au întâlnit la Parlament cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cu parlamentari din PNL şi PSD pentru a discuta o strategie de implementare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Surse din USL au declarat pentru gândul că s-a discutat ca recuperarea banilor plătiţi pentru taxa de primă înmatriculare să fie făcută de la administraţiile financiare, fără ca oamenii să se mai adreseze instanţei de judecată
“Va scădea presiunea de pe instanţe. Omul nu se va mai duce în instanţă, unde oricum câştiga, ci va merge direct la administraţiile financiare pentru recuperarea banilor. Oricum era o tragere de timp şi oamenii câştigau aceste procese”, au precizat sursele citate.
Potrivit celor din USL, cei care au bani de recuperat din taxa de primă înmatriculare îi vor primi eşalonat în patru-cinci ani.
“Suma datorată de statul român este de aproximativ 400 milioane de euro. Ministerul va decide în cât timp se vor plăti eşalonat aceşti bani”, au afirmat surse din USL.
Procese pentru rovignetă la domiciliu
O altă schimbare legislativă vizează rovignetele. Dacă în prezent contestarea în instanţă a unei rovignete se putea face doar în judeţul în care erai sancţionat, prin noua legislaţie, procesele se vor desfăşura în localitatea unde îşi are domiciliul contravenientul.
“În prezent 8.000 – 10.000 de procese concentrate doar pe anumite instanţe. Dacă locuieşti în Bucureşti sau Constanţa şi ai fost prins la Sibiu, dar vrei să conteşti în instanţă, o poţi face la instanţa din localitatea unde ai domiciliul”, au afirmat surse din USL.
Arhivele preiau buletine de vot
Pentru scăderea presiunii pe instanţă şi buletinele de vot de la alegeri vor fi păstrate după ce noul pachet legislativ va fi adoptat în Parlament de Arhive. “Instanţele erau obligate să păstreze trei luni buletinele de vot şi apoi să le topească. Acum această misiune va reveni arhivelor”, au declarat cei din USL.
Totodată, pentru că s-a constatat că “judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt superîncărcaţi” se vor modifica competenţele ÎCCJ pentru ca să ajungă mai puţine cauze la această instanţă. Astfel anumite dosare vor fi trimise la Curtea de Apel şi nu la ÎCCJ.
Acest pachet legislativ urmează să fie adoptat în Parlament în următoarele trei săptămâni. Sursa: gandul.info