Aproximativ 2.500 de poliţişti de proximitate vor învăţa, la Centrul de pregătire de la Slatina, limba şi cultura romani, după ce Poliţia Română a decis să dezvolte conceptul de poliţie de proximitate şi în mediul rural, în special în comunităţile de romi, relatează Mediafax.ro.
Direcţia de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Române implementează, la nivel naţional, în parteneriat cu Universitatea din Geneva şi Academia de Poliţie din Savatan, proiectul "Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic".
Proiectul are ca obiective prevenirea infracţionalităţii şi creşterea sentimentului de siguranţă publică pentru locuitorii de la sate şi comune.