Torturată şi închisă pentru că a făcut-o pe Elena Ceauşescu analfabetă

I-au smuls unghiile şi au bătut-o până la inconştienţă. Femeia care a îndrăznit să o facă pe Elena Ceauşescu analfabetă a simţit pe pielea ei ce înseamnă metodele de tortură. Pentru şapte ani!

Amintirea torţionarilor o tulbură şi acum.
Alexandrina Gavrilă (72 de ani) este preşedinta Asociaţiei Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului, scrie ziarulring.ro. Alexandrina a fost închisă timp de şapte ani, în perioada regimului comunist, pentru că a numit-o "analfabetă" pe Elena Ceauşescu într-o discuţie privată, dar înregistrată. "M-au luat din casă patru miliţieni la ora 12 noaptea, pe 20 august 1983. Fără haine, fără mâncare, fără să-mi iau la revedere de la ai mei. M-am întors după şapte ani", a povestit Alexandrina Gavrilă.

Aceasta povesteşte că întâmplarea s-a petrecut la Comitetul Central (CC). "La ziua Alexandrinei Găinuşe, care era prim-secretar al organizaţiei PCR din Bacău, şi am intrat în biroul lui Caranfil să vorbesc cu el. La un moment dat, i-am zis aşa, "în băşcălie": „Cumetre, i-ai făcut diplomă de doctorat lu’ analfabeta asta? Mai bine murea pe pod, la Bacău, mânca-o-ar canceru’!”, că în urmă cu ceva timp fusese un accident la Bacău, în care a fost implicată şi ea. Nu mă aşteptam să se întâmple nimic, nu ştiam că sunt microfoane în toate camerele alea de la CC. După ziua doamnei Găinuşe am plecat liniştită acasă", şi-a amintit femeia.

Alexandrina Gavrilă (72 de ani) este preşedinta Asociaţiei Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului. Organizaţia nonguvernamentală a fost înfiinţată în 2003 şi militează pentru „combaterea discriminării de orice natură şi dezvoltarea spiritului de toleranţă, înţelegere şi cooperare între societatea civilă şi instituţiile statului”. În general, Alexandrina luptă pentru apărarea drepturilor deţinuţilor, dar cel mai tare se zbate pentru oamenii despre care crede că sunt închişi pe nedrept. Nu întâmplător a ales acest drum, fiind ea însăşi închisă timp de şapte ani, în perioada regimului comunist, pentru că a numit-o „analfabetă” pe Elena Ceauşescu într-o discuţie privată, dar înregistrată.

Când v-au arestat?
M-au luat din casă patru miliţieni la ora 12 noaptea, pe 20 august 1983. Fără haine, fără mâncare, fără să-mi iau la revedere de la ai mei şi fără să ştiu unde mă duc. Nu ştiam de ce mă saltă, credeam că-mi dau drumul repede. M-am întors după şapte ani.

Pentru ce v-au arestat? În dosarul dumneavoastră scrie „delapidare”, potrivit presei. Acesta a fost motivul?
Nici vorbă. Ce delapidare dacă noi eram chiaburi pe vremea aia?! M-au băgat în puşcărie pentru o discuţie pe care am avut-o cu ministrul industriei chimice şi petrolului, inginerul Gheorghe Caranfil, care era cumătrul meu.

„Cumetre, i-ai făcut diplomă de doctorat lu’ analfabeta asta?”
Ce discuţie şi în ce context a avut loc?
Eram la Comitetul Central (CC), la ziua Alexandrinei Găinuşe, care era prim-secretar al organizaţiei PCR din Bacău, şi am intrat în biroul lui Caranfil să vorbesc cu el. La un moment dat, i-am zis aşa, „în băşcălie”: „Cumetre, i-ai făcut diplomă de doctorat lu’ analfabeta asta? Mai bine murea pe pod, la Bacău, mânca-o-ar canceru’!”, că în urmă cu ceva timp fusese un accident la Bacău, în care a fost implicată şi ea. Nu mă aşteptam să se întâmple nimic, nu ştiam că sunt microfoane în toate camerele alea de la CC. După ziua doamnei Găinuşe am plecat liniştită acasă.

La cât timp v-au arestat?
Nu mai ştiu exact, dar n-a trecut mult şi am fost chemată la şeful Securităţii de la Bacău, care m-a întrebat ce am cu şefa statului. Eu i-am spus că nimic şi el mi-a spus doar că o să fiu privată de libertate, dar eu n-am înţeles ce voia să zică. Am plecat acasă şi, la câteva zile, au venit şi m-au luat.

Şi unde v-au dus?
Prima oară, la anchetă, la IGP, aici, la Bucureşti. Eram gravidă, dar nu a contat. M-au bătut fără încetare şi nu ştiam ce voiau de la mine. Credeam că vor să le spun unde am ascuns averea. Aveam aur mult pe vremea aia ascuns în ţevile de la gardul casei şi în cavouri. Nu le-am spus nici când mi-au smuls unghiile de la mâini şi de la picioare şi m-au pus să le mănânc. Până la urmă le-a spus prostul ăla cu care trăiam şi mi-au luat tot.

Copilul născut în detenţie „a rămas în coş”
Aţi născut în detenţie?
Am născut chiar când eram anchetată, în „camera de bătăi”. Mi-au pus copilul într-un coş şi l-au luat. Era un băieţel. Nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. A rămas în coş. Oricum, în perioada aia eram chiaună. Gândiţi-vă că eu am intrat în închisoare cu 86 de kilograme şi când am ieşit aveam aproape 30. Cei mai răi miliţieni erau Dorel Ioviţă şi Volavatic, omul de care se zicea că are munţi de aur. El confisca totul de la toţi deţinuţii cu avere.

Când au încetat torturile?
Când m-au mutat la Jilava. M-au mutat după ce am declarat, în scris, că l-am omorât eu pe Ceauşescu. Nu mai ştiam ce voiau de la mine de la atâta bătaie. Nu mai rezistam, trebuia să se termine. Atunci m-au mutat la Jilava, la fortul 13, unde l-au împuşcat pe Ştefănescu (n.r. - comerciant executat la Jilava pentru delapidare). În aceeaşi perioadă îl condamnaseră la moarte şi pe Oancea, directorul despre care se zicea că a ascuns aurul în perete. I-au comutat pedeapsa după ce s-a dus Nadia Comăneci şi a vorbit direct cu Ceauşescu. Nadia era fina lui. Aşa a scăpat.

După bătaie, tortură
La Jilava nu v-au mai bătut?
Nu aşa de des, dar acolo aveau alte metode. M-au ţinut „la catangă” 17 zile, adică mă băgau într-un bazin cu apă rece, mă puneau să ies şi să intru iar. Şi tot aşa până mi „se mura” carnea pe mine. Era luna februarie, la câteva grade minus. Nu mai ţin atât de bine minte lucrurile pentru că încercam să nu mă gândesc la ce se întâmplă. La un moment dat, cu puţin timp înainte să mă eliberez ( n.r. 22 aprilie 1990) l-am văzut în vis pe Iisus Hristos şi am pus mâna pe el. Nu ştiu cât eram de lucidă, dar mi s-a părut foarte real. Mi-a spus că o să mă întorc la copii în curând. La scurt timp a venit revoluţia şi m-au mutat la Penitenciarul de femei Târgşor, la criminale. Acolo mă puneau să fac plantoane, să am grijă să nu fie scandal, iar eu aveam 30 de kilograme, abia mă ţineam pe picioare.

De la Târgşor v-aţi eliberat?
Da. A venit într-o zi comandantul de acolo, care era un om de treabă, mi-a pus mâna în cap, ca Iisus în vis, şi m-a întrebat ce-mi doresc eu cel mai mult. I-am spus că vreau să mă duc la copiii mei, şi atunci m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus că a doua zi o să mă duc.

„Nu mi-am recuperat averea”
Şi aşa a fost?
Nu chiar aşa. A doua zi, pe 21 aprilie, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu mi-au mai dat drumul. Am plecat cu o zi mai târziu, pe 22 aprilie, dar mi s-a părut un an, nu o zi. Imediat după ce m-am eliberat mi-am schimbat numele pentru că simţeam că am şansă la o a doua viaţă. Aveam senzaţia că am murit şi că m-am născut din nou.

V-aţi recuperat averea?
Nu. Sper să mai pot recupera ceva. Statul mi-a dat 60.000 de lei pentru daune morale şi 1.000 de euro pentru ce am suferit în puşcărie. Nici acum nu mi-am primit casele şi terenurile înapoi şi au trecut 22 de ani de la revoluţie.

Alexandrina Gavrilă a fost condamnată la închisoare în 1983, acuzaţia oficială fiind de delapidare. Potrivit presei de atunci, miliţia a susţinut că ea a furat şapte milioane de pungi „de-un leu”. ziarulring.ro