Dorohoi News Logo

Avertizare meteo: Vreme rece, ploi şi ninsori, de duminică până miercuri dimineaţă

vremea

Meteorologii au avertizat că de duminică dimineaţă până miercuri dimineaţă temperaturile vor scădea de la 17-18 grade Celsius la 6-7 grade Celsius în toată ţara, va ploua şi va bate vântul, iar la munte şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării va ninge.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de duminică, ora 8.00 şi până miercuri, ora 8.00, temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile.

Duminică, vremea se va răci accentuat în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei. În noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, răcirea va cuprinde şi restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în toata ţara.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte şi va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apa vor depăşi pe arii restrânse 25 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.

În zona montană şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Meteorologii au făcut o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 26 octombrie - 8 noiembrie.

Potrivit acestei estimări, în Moldova, începând din 29 octombrie, temperaturile maxime din timpul zilei vor coborî spre aproximativ 7 grade, iar pe 31 octombrie minimele nocturne vor ajunge în jurul valorii de zero grade. După 30-31 octombrie vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până pe 2 noiembrie, apoi va urma o uşoară scădere, cu temperaturi de aproximativ 11 grade ziua şi 4 grade noaptea. În 28 şi 29 octombrie s-ar putea înregistra precipitaţii mixte, iar în rest vor fi predominant ploi, pe arii mai restrânse, în general slabe cantitativ.

La munte, din 28 până în 30 octombrie temperaturile vor scădea cu aproximativ zece grade, ajungând în medie la zero grade ziua şi la minus cinci grade noaptea. Ulterior vremea se va încălzi treptat până pe 2 noiembrie, când temperaturile vor ajunge din nou până la 10 grade, după care vor scădea uşor de la o zi la alta, devenind normale pentru prima decadă din noiembrie. Pe 29 şi 30 noiembrie vor fi precipitaţii, predominant ninsori, pe arii mai extinse, după care vor fi ploi slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web