Românii sunt aşteptaţi la vot, duminică, 9 decembrie, ca să-şi aleagă reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi Senat pentru următorii patru ani.
Conform proiectului de lege privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în anul 2012, alegătorii români vor vota în baza cărţii de identitate, a cărţii electronice de identitate, a cărţii de identitate provizorie sau a buletinului de identitate.
Cetăţenii români care locuiesc în străinătate vor putea vota şi ei în baza paşaportului sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, şi în baza cărţii de identitate.
Alegătorii vor vota separat, în cabine închise. Trebuie menţionat că, în cazul în care, un alegător a pus greşit ştampila pe buletinul de vot, el are dreptul de a primi o singură dată, un nou buletin, doar în cazul în care nu l-a introdus deja pe cel greşit în urnă.
În cazuri speciale, atunci când un alegător nu poate vota singur, are dreptul să fie însoţit în cabina de votare.
De asemenea, persoanele bolnave sau invalide care nu se pot deplasa până la o secţie de votare, dar vor să îşi exercite dreptul de alegător, pot solicita o urnă specială. În astfel de cazuri se pot face solicitări scrise, cu o zi înaintea alegerilor, între 18:00 şi 20:00 către biroul electoral al secţiei de votare unde sunt înscrişi în lista electorală pentru a beneficia de o astfel de urnă specială.
În ceea ce priveşte anularea unui vot, Autoritatea Electorală Permanentă precizează că un buletin de vot este invalidat dacă există mai mult de o ştampilă pusă sau dacă ştampila nu este pusă în patrulater.
Votarea va începe pe 9 decembrie la ora 7:00 şi se va încheia la ora 21:00.