Dorohoi News Logo

Cod galben pentru precipitaţii mixte şi ninsori abundente! Weekendul vine cu ninsoare, ploi şi vânt

iarna-vine-in-forta

Meteorologii au prognozat înrăutăţirea accentuată a vremii începând de sâmbătă de la ora 17.00. În acest sens, a fost emis cod galben pentru precipitaţii mixte şi ninsori abundente, în vest, în nord şi în centru precum şi pentru toate zonele montane, chiar viscol la munte şi în sudul Banatului. Mai mult, începând de duminică, de la ora 8.00 până la ora 20.00, vremea rea şi codul galben se extind în toată ţara.

Sâmbătă, până la ora la care intră în vigoare codul galben emis de meteorologi, se înnorează treptat, iar amiaza va fi rece în majoritatea regiunilor. Sunt prognozate temperaturi de la minus 5 grade în nordul Moldovei până la cel mult 7 grade pe litoral.

Şi duminică vor fi precipitaţii în toată ţara, cel puţin în prima parte a zilei. Ninge în zona de munte, în Banat şi în Crişana, dar şi în Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei, în Transilvania şi în Oltenia vor fi precipitaţii mixte, iar în celelate regiuni, în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei vor fi ploi. Cantităţi de apă mai însemnate aşteptăm în Moldova şi la munte. Vântul suflă mai tare în prima parte a zilei, cu precădere în Banat, în Crişana şi la munte, unde va viscoli temporar ninsoarea. Meteorologii prognozează maxime în uşoară creştere în sud-est.

Luni, vremea se răceşte, iar precipitaţiile sub formă de ploaie se retrag în jumătatea de est, în Dobrogea. Ploaie, lapoviţă şi ninsoare aşteptăm în Muntenia şi în sudul Moldovei şi mai ales ninsori în celelalte zone. În jumătatea de vest, norii mai acoperă doar temporar cerul şi ninge doar izolat. Vântul suflă mai tare la munte, pe creste, iar în primele ore vântul e alert şi în Moldova, în sud şi în sud-est. La amiază meteorologii prognozează între minus 6 grade în Banat şi în jur de 6 grade pe litoral.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web