Dorohoi News Logo

Campania electorală s-a încheiat. Duminică mergem la vot!

votare

Campania electorală pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 9 decembrie s-a încheiat, potrivit legii electorale, sâmbătă, la ora 7.00, orice încălcare a acestei prevederi legale fiind sancţională contravenţional sau penal.

Potrivit Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, televiziunilor le este interzis ca la mai puţin de 48 de ore înainte de ziua votării să prezinte sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă. De asemenea, în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votării.

De asemenea, potrivit legii electorale, pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Persoanele acreditate să asiste la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 06:00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă, numai dacă prezintă actul de acreditare. Acestea nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi.

Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui partid politic, alianţă politică, alianţă electorală care participă la alegeri ori candidat independent sau încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, atrage suspendarea acreditării persoanelor acreditate să asiste la operaţiunile electorale în ziua votării de către biroul electoral care a constatat abaterea şi îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare.

Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale sau un candidat independent se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

De asemenea, purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secţiilor de votare sau de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală se sancţionează cu amendată de la 1.500 la 4.500 lei.

În Legea electorală se mai arată că promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Nu fac obiectul acestor prevederi bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele partidului respectiv.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web