Vineri, vremea rămâne caldă pentru luna ianuarie, dar fără prea mult soare. În vestul, centrul şi în nordul ţării se înmulţesc precipitaţiile, mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă, în timp ce la munte predomină ninsorile. În plus, în aceste regiuni vântul va fi tăios şi va sufla în rafale. Temperaturile maxime se vor situa între minus 1 grad la Miercurea Ciuc şi 7..8 grade în Muntenia.
Sâmbătă, soarele va fi şi mai scump la vedere. Norii acoperă cerul în toată ţara, iar precipitaţiile se extind şi în Moldova, chiar şi în nordul Dobrogei. În regiunile nordice şi la munte va ninge, iar în celelalte regiuni vorbim de lapoviţă şi posibil polei. Doar în Oltenia şi Muntenia apar câteva raze de soare şi sunt şanse reduse de precipitaţii. Maximele termice se vor încadra între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 7 grade în mai multe localităţi din Banat, Oltenia şi Muntenia.
În următoarele zile, ţara noastră rămâne în zona de contact între aerul rece din nord-estul continentului în nuanţe de albastru pe harta noastră şi aerul mai cald din vestul continentului, în nuanţe de verde. În aceste condiţii, putem vorbi de vreme caldă pentru această dată, cu temperaturi care nu mai scad noaptea decât izolat sub limita gerului, iar ziua pot urca până spre 10 grade în Banat. Nu vor lipsi precipitaţiile de la ploaie până la ninsoare şi se vor semnala mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării, dar vor fi în general slabe. Sfârşitul de săptămână vine cu o uşoară răcire, mai ales în estul ţării, iar regimul termic se apropie treptat de mediile climatologice multianuale.