Femeile care vor deveni mămici după 1 ianuarie 2013, dar şi cele care sunt deja în concediu de creştere a copilului vor beneficia de stimulent de inserţie chiar dacă au optat de concediu până la vârsta de doi ani a copilului.
Ministerul Muncii, prin Hotărârea nr. 1291, aduce o serie de modificări şi completări normelor de aplicare a O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului. Potrivit ministrului Mariana Câmpeanu, modificarea acestui act normativ era necesară pentru a asigura unitate în beneficiile de asistenţă socială, scrie cugetliber.ro.
Prezentul act normativ oferă dreptul să solicite stimulentul de inserţie şi persoanelor care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani. Astfel, stimulentul de inserţie se acordă lunar persoanelor îndreptăţite care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, în situaţia în care persoana a optat pentru concediu pentru creşterea copilului în vârsta de până la un an, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap sau după împlinirea de către copil a vârstei de un an, în situaţia în care persoana a optat pentru concediul de creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Dacă mama sau tatăl care a optat pentru concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, în perioada în care beneficiază de stimulentul de inserţie, solicită acordarea concediului fără plată pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani, nu mai beneficiază de stimulentul de inserţie la reluarea realizării de venituri supuse impozitului.
În situaţia în care celălalt părinte solicită concediul pentru creşterea copilului de cel puţin o lună, conform regulii impusă de lege în anul 2012, în ultima lună înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, stimulentul de inserţie nu se mai acordă.
De asemenea, în cazul în care persoana îndreptăţită care a solicitat concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, realizează venituri profesionale înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, stimulentul de inserţie se va acorda numai după împlinirea de către copil a vârstei de un an.
De asemenea, dacă unul dintre părinţi se află în plata stimulentului de inserţie acordat înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an şi celalalt părinte se află într-o situaţie de natură a genera un nou concediu pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea de către copilul anterior a vârstei de doi ani.
În situaţia în care unul dintre părinţi se află în plata stimulentului de inserţie acordat după împlinirea de către copil vârstei de un an şi celalalt părinte se află într-o situaţie de natură a genera un nou concediu pentru creşterea copilului, plata stimulentului de inserţie se suspendă şi se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului, majorată cu suma de 600 lei.
Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie se cuvin pentru fiecare naştere, respectiv pentru fiecare situaţie de adopţie. Astfel, prevederile care stabileau că aceste drepturi se acorda numai pentru primele trei naşteri se abrogă.