Dorohoi News Logo

Umoristul Dan Mihăiescu va fi incinerat. Vezi poveştile intelectualilor care au ales incinerarea

dan-mihaescu

Trupul neînsufleţit al cunoscutului umorist, scenarist şi regizor Dan Mihăescu va fi depus, pentru un ultim omagiu, sâmbătă, la ora 13.00, la sediul TVR, urmând ca luni să fie incinerat.

Potrivit unui comunicat de Televiziunea Română, colegii din TVR regretă dispariţia lui Dan Mihăescu, care a decedat joi seară, la vârsta de 79 de ani, scrie Mediafax.

„Colegii din TVR şi toţi admiratorii care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face sâmbătă şi duminică, la sediul TVR (la parterul clădirii Studiouri, în holul mare). Accesul publicului se va face prin intrarea Dorobanţi, între orele 10.00 - 20.00", se spune în comunicatul TVR.

Trupul neînsufleţit al lui Dan Mihăescu va fi incinerat luni, potrivit unui alt comunicat remis de apropiaţii lui Dan Mihăescu. Realizator de emisiuni de divertisment, umorist şi scenarist, Dan Mihăescu a fost şi autorul unor memorabile scheciuri şi scenete scrise pentru nume mari ale comediei româneşti şi unul dintre cei mai vechi şi cunoscuţi profesionişti din TVR, se mai spune în comunicatul Televiziunii Române.

Dan Mihăescu a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română, începând cu 1966, ca redactor, a fost şi redactor-şef adjunct al Departamentului de Muzică şi Divertisment. Dan Mihăescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi şi constanţi colaboratori în televiziune ai lui Tudor Vornicu.

Intelectualii şi incinerarea
Intuind sfârşitul, Garabet Ibrăileanu a rugat pe cei din familie ca după moarte corpul să nu-i fie expus, să nu se organizeze funeralii cu discursuri, depuneri de flori etc. Corpul să-i fie grabnic învelit în giulgiuri multe, închis apoi în sicriu şi incinerat, asemenea vechiului său prieten Paul Zarifopol, mort doi ani mai devreme, scrie istoriiregăsite.ro.

Totul s-a petrecut rapid, în doar jumătate de oră, de la 15 la 15.30, mai întâi audiindu-se un fragment din Simfonia pastorală a lui Beethoven, de pe un disc ce-i aparţinuse lui Ibrăileanu, iar apoi incinerarea propriu-zisă fiind acompaniată de marşul funebru al lui Chopin. Nici un discurs, nici un cuvânt de adio.

Incinerat a fost şi Eugen Lovinescu, decedat la 15 iulie 1943, în urma unei ciroze, la numai 62 ani, fiind aproape imediat ars, în ziua următoare, în acordurile muzicii lui Beethoven.

Tot la crematoriu a ajuns Al. Rosetti (încetat din viaţă pe 27 februarie 1990), care şi-a manifestat această dorinţă cu aproape patru decenii mai devreme, procesiunea fiind sobră, cu multe alocuţiuni din partea Academiei, Universităţii şi a celor apropiaţi (deşi nu şi-ar fi dorit acest soi de discursuri), cenuşa fiindu-i apoi aruncată în apele unui râu de munte, aşa cum şi-a dorit, pentru că fusese un mare iubitor de drumeţii montane.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web