Dorohoi News Logo

Vremea rea se întoarce. Vezi ce zone vor fi afectate

vreme rea

Administraţia naţională de Meteorologie a emis, miercuri după-amiază, o informare meteo de vânt pentru joi şi vineri. În Crişana, Banat şi Oltenia, iar local şi în Transilvania şi Muntenia, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 45...50 km/h şi izolat peste 60 km/h. În zona de munte va ninge viscolit, iar vântul va sufla cu 70...80 km/h.

În Moldova, în noaptea de miercuri spre joi (30/31 ianuarie), vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi şi burniţe, care local vor depune polei, iar spre dimineaţă în sudul regiunii vântul va avea unele intensificări, cu viteze de până la 40...45 km/h.

Meteorologii anunţă şi că aspectul vremii va fi schimbător - norii acoperă cerul în nordul, centrul şi estul ţării unde vor cădea precipitatii predominant sub formă de ploaie. La munte şi trecător în Maramureş şi în Transilvania vor fi lapoviţe şi ninsori. Dimineaţa se menţin condiţiile de formare a poleiului. În a doua parte a zilei precipitaţiile se mai răresc, iar mai ales în Oltenia şi vestul Munteniei cerul se înseninează. Vântul sufla cu putere pe crestele munţilor, unde va spulbera zăpadă, dar este activ şi în restul ţării cu viteze ce ajung la 50 km/h în vest, centru şi sud.

La munte vremea este capricioasă, dar valorile termice se vor menţine ridicate pentru această dată. Maxime de minus 5 grade pe Vf Ceahlău Toaca, 2 grade în Predeal şi la Păltiniş, minus 1 grad la Semenic şi 3 grade la Stâna de Vale. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua la limita cu zona deluroasă şi va fi lapoviţă şi ninsoare la altitudini mai mari. Vântul va sufla cu putere mai ales în zona înaltă unde va spulbera zăpada. Ninsorile căzute în ultimele zile au mai îngroşat stratul de zăpada şi măsoară 76 cm la Sinaia Cota, 57 cm la Predeal, 27 cm la Arieşeni, 40 cm la Straja, 30 cm în Poiana Braşov şi 52 cm la Păltiniş.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web