Dorohoi News Logo

Reîncepe lupta pentru trasarea regiunilor şi a „capitalelor” acestora

harta-regiuni de dezvoltare

Până la sfârşitul anului România ar urma să fie împărţită în regiuni. Câte? Rămâne de văzut. Cum? Probabil pe actuala structură a celor opt regiuni de dezvoltare - cel puţin aşa intenţionează premierul Victor Ponta. Nu, 10 regiuni, susţin unii reprezentanţi politici. Ba 16, sar alţii. Fără să fie încă ceva limpede, lupta pentru desemnarea regiunilor şi a capitalelor de regiuni a reînceput.

Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale - desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării - s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost: cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare? Tot ieri, partidele din judeţul Bihor şi şefii administraţiei din acest judeţ au venit cu propria lor variantă de regionalizare - 10 regiuni, cu Oradea centrul administrativ al regiunii, după unii, 16 regiuni, dar tot cu Oradea "capitala", după alţii.

Graba cu care a fost avansată această propunere înainte ca ceva să fie încă foarte limpede arată că regionalizarea va stârni multe patimi. Pentru că oraşul care va fi capitala regiunii şi împrejurimile sale ar putea beneficia cel mai mult de pe urma unei astfel de reîmpărţiri, fie şi pentru simplul fapt că va fi centrul administrativ şi polul de putere spre care se vor îndrepta ochii din mai multe judeţe (nu este limpede dacă judeţele vor fi păstrate sau desfiinţate). Integral pe zf.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web