Pentru acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine închisă, şi mai rece decât de obicei, îndeosebi în partea estică a ţării. Luni vom avea parte tot de o vreme mohorâtă, însă începând de marţi, meteorologii anunţă o uşoară creştere a temperaturilor.
Astăzi vremea rămâne mohorâtă, cu nori în mai toată ţara, dar cu precipitaţii puţine, mixte şi mai rece decât în mod obişnuit, îndeosebi în jumătatea estică a ţării.
La munte va ninge slab, iar vântul va sufla moderat. Temperaturile pornesc de la minus 4 grade în nordul Moldovei şi ajung până la 7 grade în Banat şi sud-vestul Transilvaniei.
Începutul de săptămână nu aduce prea multe îmbunătăţiri din punct de vedere meteorologic. Luni vremea se păstrează rece în jumătatea estică a ţării şi nu se vor înregistra mai mult de minus 5 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni, pe când în Lunca Dunării, la amiază, vor fi circa 6 grade.
De marţi, temperaturile încep să crească, iar spre jumătatea săptămânii, din nou vorbim despre vreme mai caldă decât în mod normal pentru a doua decadă a lunii februarie.