Premierul Victor Ponta i-a asigurat pe reprezentanţii Poliţiei că, „pe cât este posibil", vor fi la distanţă de factorul politic şi vor fi sprijiniţi să îşi păstreze independenţa, stabilitatea şi obiectivitatea, dar le-a cerut să fie mai rapizi şi mai duri în cazurile care le afectează imaginea.
„Când apar cazuri, greşeli care afectează în primul rând imaginea dumneavoastră ca şi corp profesional, cred că trebuie să fiţi mai rapizi, mai duri în măsurile pe care le luaţi. Am studiat, împreună cu ministrul, prevederile legale şi sunt gata să vă sprijin pentru ca măsurile luate de dumneavoastră pentru sancţionarea celor vinovaţi din rândul instituţiei să poată să funcţioneze mai rapid şi să-şi atingă scopul cât mai rapid", a spus Ponta, la prezentarea raportului de activitate pe anul 2012 al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Premierul a susţinut că, raportat la alte ţări europene, România are un grad de siguranţă pentru cetăţean mult peste media regiunii şi a Europei.