Dorohoi News Logo

Amendă pentru „furatul miresei” de la nunţi. Vezi în ce judeţ se aplică

furatul-miresei

Tradiţionalul „furat al miresei” de la nunţi este sancţionat cu amenzi la Vaslui de către autorităţile locale „dacă este deranjată liniştea locuitorilor municipiului”, se arată în noul Regulament de organizare al restaurantelor, aprobat de Consiliul Local.

Municipiul Vaslui se va transforma într-o adevărată oază de linişte, potrivit noului Regulament de organizare şi funcţionare al unităţilor de alimentaţie publică, în condiţiile în care, cu totul excepţional, niciun restaurant sau terasă nu va mai putea funcţiona după ora 23.00, potrivit Mediafax.

Singurele care pot avea un program prelungit sunt discotecile şi cluburile, care pot să-şi desfăşoare activitatea până la ora 3.00, dar cu obligaţia de a asigura ordinea în spaţiile proprii şi în cele învecinate pe o rază de 50 de metri de la uşa de acces.

De asemenea, sunt exceptate de la regulă şi restaurantele care organizează nunţi, care pot avea program până la ora 6.00, doar în zilele de sâmbătă şi duminică, şi "cu respectarea ordinii şi liniştii publice".

Nici tradiţionalul furat al miresei nu se mai poate face ca până acum, nuntaşii fiind amendaţi "dacă este deranjată liniştea locuitorilor municipiului".

„Amenzile sunt aplicate de către Poliţia locală şi cea naţională, sancţiunile putând ajunge până la 1.000 de lei. Ele sunt aplicate nuntaşilor, în conformitate cu Legea 61/1991, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Această măsură din regulament trebuia impusă, având în vedere că erau situaţii în care cei care furau mireasa dansau printre blocuri, deranjând locuitorii municipiului", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui, Clitemnestra Tofan.

Regulile sunt la fel de stricte şi pentru deţinătorii de terase din municipiul Vaslui. Acestea vor putea funcţiona doar între 15 iunie şi 15 septembrie, până la ora 23.00. Însă, cu o oră înainte de închidere, vor trebui să oprească muzica şi televizoarele, tot pentru a nu deranja populaţia din zonele învecinate.

Nici jocurile de artificii nu au fost lăsate la voia întâmplării de autorităţile vasluiene. Acestea se pot desfăşura doar până la ora 24, contracost şi cu acordul primăriei, pompierilor şi poliţiei.

Nu în cele din urmă, prin noul regulament aprobat de Consiliul Local, proprietarii de spaţii comerciale sau cu profil de alimentaţie publică au obligaţia montării de firme luminoase sau luminate, cu respectarea normelor de urbanism. Sursa: rtv.net

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web