Danone România a anunțat astăzi că va retrage preventiv de pe piață unele sortimente de lactate, după ce rezultatele analizelor au arătat că laptele produs de una dintre fermele de la care se aprovizionează conține o concentrație ridicate de aflatoxină.
„După primirea rezultatului pentru aflatoxină M1 pentru o livrare de la unul dintre furnizorii săi de lapte, rezultat care era peste limita legală, Danone România a sistat imediat colectarea de lapte de la ferma respectivă și, pentru siguranța consumatorilor, a decis să blocheze în depozitul său 75 tone de produse și să retragă preventiv de pe piață unele produse care ar fi putut să conțină urme de lapte contaminat de la acea fermă”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, citat de mediafax.ro.
Potrivit reprezentanților Danone, retragerea produselor de pe piață se desfășoară într-un ritm alert şi se depun eforturi pentru ca procesul să fie finalizat până la sfârșitul zilei. Compania a implementat mai multe măsuri suplimentare de auto-control, după izbucnirea scandalului laptelui din țara noastră, achiziționând inclusiv un echipament propriu de testare a conținutului de aflatoxină.
„Nici un lapte pentru care există suspiciunea unui conținut de aflatoxină peste norme nu este acceptat în fabrică”, subliniază reprezentanții companiei. Cu toate acestea, ca măsură preventivă, se vor retrage de pe piață anumite sortimente de lactate, a anunțat Danone România.