Vremea va deveni rece în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea cu până la 8 grade faţă de normalul cu care ne-am obişnuit. Meteorologii ne avertizează că nu scăpăm de ploi, însă acestea vor cădea local şi vor avea un caracter trecător.
Săptămâna debutează cu vreme rece pentru data din calendar. Meteorologii anunţă maxime termice cu până la 6...8 grade mai coborâte faţă de ceea ce ar trebui să înregistrăm în mod normal în această perioadă. Se vor înregistra cel mult 6 grade în partea de nord a Moldovei mergând până 13...14 grade în Transilvania şi Muntenia. Soarele va împărţi cerul cu norii şi pe alocuri va mai ploua slab, în special în partea de sud a ţării, în timp ce la munte şi trecător, posibil şi prin nordul Moldovei sunt precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul continuă să fie mai alert în zona montană înaltă, dar şi în regiunile estice şi sud-estice.
Vremea dă semne ca s-ar încălzi uşor pe parcursul zilei de marţi. Vor predomina norii şi va ploua pe arii extinse în jumătatea vestică a ţării şi izolat în restul teritoriului. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul mai are putere prin vest şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor pleca de la 9 grade în Bucovina şi vor ajunge la 17 grade în Lunca Dunării.
Mijlocul săptămânii aduce temperaturi în creştere uşoară, astfel că vremea va fi normală din punct de vedere termic pentru această perioadă, cu maxime între 10 şi 18 grade, pentru ca spre sfârşitul săptămânii să ajungem din nou la valori uşor peste 20 de grade mai ales la câmpie, în vestul sudul ţării. Ploile, deşi în general slabe cantitativ, sunt prezente pe arii extinse în majoritatea regiunilor.
Vremea se răceste şi în regiunile extracarpatice, cu până la 10 grade faţă de ziua de sâmbătă. Astfel, amiaza nu aduce mai mult de 15 grade în termometre în extremitatea de sud-vest plecând de la numai 5 grade în nordul Moldovei. Norii acoperă toată jumătatea de sud a ţării unde, îndeosebi după-amiaza şi seara, lasă ploi pe arii extinse, iar izolat în Lunca Dunării cantităţile de apă depăşesc 15...20 l/mp. În celelate zone se arată şi soarele din când în când de printre nori şi plouă izolat. La munte, în schimb, iar dimineaţa posibil şi în Subcarpaţii Moldovei, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul suflă cu putere în regiunile sudice, sud-estice şi la munte şi trecător şi prin extremitatea de vest.
Locuitorii din Moldova au parte de o zi înnorată, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul este mai sprinten prin sudul zonei, iar temperaturile sunt scăzute pentru data din calendar: 6 grade în Bucovina, 10 grade în Iaşi şi 12 grade în Focşani.