Dorohoi News Logo

Ploi în mai, temperaturi normale în iunie, caniculă în iulie. Prognoza meteo pentru următoarele trei luni

ploaie_nori_cu_umbrela

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Potrivit estimărilor meteorologiloe, luna mai va fi una ploioasă, în timp ce primele două luni de vară vor fi caracterizate de precipitaţii reduse şi de caniculă şi secetă.

Luna mai va fi mai ploioasă decât în mod normal, excepţie urmând să facă Muntenia şi Dobrogea, unde cantităţile de apă se vor încadra în valoarea de 76 l/mp.

Iunie va fi o lună normală din punctul de vedere al regimului termic, cu temperaturi ce pot urma şi până la 30 de grade pe parcursul după-amiezilor. Din perspectiva precipitaţiilor, meteorologii se aşteaptă la ploi mai puţine şi de scurtă durată.

Luna iulie va fi secetoasă, cu precipitaţii foarte puţine, în toate regiunile ţării. Totodată, temperaturile din acest interval vor depăşi valoriile din ultimii ani, astfel urmând să fie mai cald ca de obicei în zona din sud-est, sud şi vest ale ţării.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web