Adolescentul de 14 ani din Segarcea care a salvat un copil de trei ani căzut într-o fântână a fost premiat de autorităţi, dar şi de diverse firme, primind o bursă de 500 de lei pentru trei luni, excursii la mare şi la munte, dar şi o bicicletă, o tabletă şi haine. Acum, în semn de recunoştinţă că a salvat un copilaş din fântână, Primăria din localitate îi ridică o casă.
Marian Becheanu, băiatul din Segarcea care a salvat un copil de trei ani căzut într-o fântână, va împlini, duminică, 15 ani. Va fi sărbătoare în comuna Segarcea. După ce, în urmă cu două săptămâni, Marian a devenit eroul satului, primarul spune că i-a pregătit multe surprize. Cea mai importantă, însă, la care copilul nici nu a visat vreodată, este o locuinţă.
„Ne-am hotărât să îi facem o casă. O să-i alocăm 300 de metri pătraţi, cumpărăm materiale de construcţii şi îi ridicăm o casă a lui'”, a spus, mândru, Nicolae Popa, edilul localităţii, potrivit click.ro.
De asemenea, reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului Şcolar, dar şi oameni de afaceri l-au felicitat pe băiat pentru curaj, i-au acordat diplome şi l-au aplaudat la scenă deschisă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj i-au oferit băiatului o legitimaţie de acces în toate structurile ISU, iar Inspectoratul Şcolar şi Direcţia de Tineret i-au oferit posibilitatea de a merge în două tabere. La rândul lui, primarul din Segarcea, Nicolae Popa, s-a oferit să îi cumpere lui Cristian haine. Directorul unui hipermarket i-a oferit băiatului o bicicletă şi o tabletă, iar o firmă privată i-a acordat o bursă de 500 de lei pentru următoarele trei luni.
Cristian Marian Becheanu este elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală din Segarcea. Pe 13 aprilie, băiatul a salvat un copil de 3 ani căzut într-o fântână. Fântâna în care a căzut copilul are o adâncime de aproximativ 15 metri, iar diametrul este de doar 30 de centimetri. La faţa locului au ajuns pompierii, care au săpat cu lopeţile şi târnăcoapele pe lângă tuburile din puţ.
Adolescentul s-a oferit să vină în ajutor când a văzut că pompierii nu găsesc o altă persoană care să fie coborâtă în fântănă, din cauza puţului îngust, de circa 30 de centimetri în diametru.
Operaţiunea de salvare a durat aproximativ două ore, băieţelul de 3 ani fiind preluat apoi de medici şi transportat cu un elicopter la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Copilul a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean, având o fractură la coloana vertebrală, fiind externat câteva zile mai târziu. Adolescentul a fost desemnat „cel mai curajos oltean", distincţia fiindu-i oferită de prefectul de Dolj.